Proiectul ROSE-FABIZ - Creșterea performanței sistemului educațional universitar prin reducerea abandonului academic (Acord de grant nr. 223/SGU/NC/II/ 2019) are ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor academice ale studenților de la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine (www.fabiz.ase.ro), prin implementarea unui program complex de reducere a abandonului universitar, prin dezvoltarea de programe remediale, prin activități de tutoriat și prin dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale studenților din anul I de studiu.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea performanței academice la Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine prin implementarea de programe remediale în vederea reducerii abandonului universitar și a creșterii gradului de retenție în primul an de studii universitare
Obiective specifice:
O1. Reducerea numărului de studenți care abandonează studiile universitare la Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine, în primul an de studiu, prin implementarea de programe remediale și de tutorat
O2. Creșterea ratei de promovabilitate a studenților la terminarea primului an de studii, pentru studenții Facultății de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine.
O3. Creșterea nivelului de conștientizare a importanței continuării studiilor universitare în domeniul Administrarea Afacerilor în rândul studenților de anul I, prin realizarea de campanii de sensibilizare adresate în special studenților cu risc de abandon ridicat
O4. Dezvoltarea de competențe socio-profesionale și de abilități necesare pentru integrarea pe piața muncii, a studenților de anul I,beneficiari ai proiectului, pentru asigurarea performanței universitare a studenților aflați în situația cu risc ridicat de abandon.
Activități pentru creșterea performanțelor academice prin dezvoltarea unui program remedial (A.II)
Organizarea de sesiuni de dezvoltare profesionala și coaching pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale și profesionale ale studenților de anul 1 (A.III)
Consiliere profesională și dezvoltare personală (A.IV)